Visul unei nopti de singuratate

..si pentru ce sa mai traiesc?te intrebi stand pe gresia rece si neprietenoasa a baii cu o lama de ras in mana hotarat sa-ti iei adio de la o lume ce ti se pare stearpa si lipsita de speranta...pentru ce!iti raspunde retoric ecoul...de ce?te intrebi din nou in timp ce taisul se opreste pentru o clipa in venele uscate..de ce acum?si astepti raspunsul strainului ce te priveste din oglinda cu ochii tristi si goi...de ce oamenii nu au aripi?te intrebi din nou si gandul iti zboara la copilul ce zambea inocent,inconstient ca nu are decat un singur dinte....si simti cum viata ta se scurge usor prin taieturile proaspete...de ce dragostea doare ?te intrebi pentru ultima oara si timpul se opreste in loc facandu-ti un ultim serviciu.Iti amintesti de noptile triste de mai cand strangeai in brate imaginea ei,fantoma in pasi de dans,sigiliu al insingurarii,fiola de cianura cu care ti-ai otravit viata...iti amintesti de sufletul tau pierdut printre lanuri de maci infloriti,de roseata din obrajii ei ce aducea gerul in inima ta atunci cand inca mai asteptai acea lumina din departari ce vine o singura data in viata si te gaseste orb si neputincios...iti amintesti speranta,copilul batran ramas in scutece ce se incapataneaza sa traiasca vesnic,parazit printre parazitii ce-si petrec in mintea ta...privirea ti se intuneca si simti cum o greutate iti apasa pieptul si parca auzi abia soptit o voce ce te indeamna...vino!aceasta e calea aleasa de tine..Pasesti cu teama pe drumul pavat cu tinte de foc si atunci incepe cosmarul,imagini dintr-un film de groaza prost,ce se succed in mod obsedant prin fata ochilor tai....ingeri morti cu aripi de portelan frante...copaci batrani si goi prin care adie briza disperarii...minciuni asezate frumos in pagini de jurnal....magnolii de culoare neagra duhnind a putregai...copii cu chipuri diforme si murdare ce iti intind manutele din care au ramas doar oasele fara sa-ti cera nimic...idoli din bronz cu capede de demoni plangand cu lacrimi de sange....suflete sfasiate in agonie infipte in pari lungi de lemn...diavoli in robe negre razand sinistru..si ea...printesa ta...intruchiparea idealului tau feminin,purtand o rochie de culoare neagra ...incerci sa o atingi dar se transforma intr-o gramajoara de pulbere cenusie ce se pierde in nestiinta....cuprins de disperare racnesti:NUUUUUUU!!!!si totul dispare ....deschizi ochii in jurul tau...alb...esti intr-un pat de spital plin de perfuzii in timp ce langa tine pe o masa un aparat ticaie enervant...asculta bine e glasul inimii tale ...si vantul ce scutura florile de cais soptind in timp ce ploaia batea in geamul tristetii tale...vino dulce moarte...vino!

Tristetea nuferilor infloriti
Si moartea-n suflet mi-ai lasat
Cand amintirile ce-am adunat
Le-ai luat cu tine si-ai plecat

Ramase-n urma,stele goale
Vor asfinti si-or suspina
Caci stralucirea isi vor pierde
Si vor muri in lipsa ta

Nici ziua nu-mi va fi senina
Nici noaptea calda si albastra
Nu va mai inflori nici marul din gradina
Nici floarea care se usuca-n glastra

Doar poza de pe noptiera
Si al tau ursulet de plus motat
De tine aminte imi vor aduce
De dragostea ce ti-am purtat

Pe ganduri stau acum si ..astept uitarea
Ce vine incet,cu timpul care trece
Voi sti pe viitor sa-mi caut cumpatarea
Sa nu ma mai imbat cu apa rece

(Versurile le dedic unui prieten bun)