.gif)
Am cunoscut-o in parc, atat de mica si gingasa incat imi era frica sa nu o strivesc daca as fi incercat sa o imbratisez.Statea intinsa in iarba printre frunzele scuturate de toamna tarzie.Zambea intr-un fel anume, sugubat chiar, numai pentru mine.Formele ei fara cusur sculptate parca de un artist in pragul maturitatii estetice, ma purtau cu gandul la perfectiune, iar mintea mea de muritor descoperea incet incet si sensul acestei vorbe.O iubeam, o iubeam pentru ca ma asculta, stia sa asculte, sa ma asculte pe mine.Impreuna incropisem deja o relatie.Ne intalneam in fiecare zi cu exceptia zilelor cand ploaia ma tinea zavorat in casa.Nu intarzia niciodata, tot timpul o gaseam acolo asteptandu-ma.Filozofam despre toate cate sunt pe lume, despre viata, femei, iubiri uitate si regasite.Multi ani au trecut peste noi si multe magnolii ne-au inflorit primaverile.Pana intr-o zi cand nu am mai gasit-o, in zadar am cautat, in zadar am strigat, in zadar am asteptat, nu a mai venit.A lasat in mine un gol, ca o prapastie in care nu creste nimic, si nimic altceva nu a reusit sa o faca uitata.Imi lipseste tare mult...
....Ci unei castane.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu