Autumn Love

El plimbîndu-se înfrigurat prin parc.Ea,de pretutindeni si putin cam rece.nu foarte

El: nu credeam ca mai vii anul ăsta

  Ea: uite ca acum sunt aici si te privesc,esti trist

El: mda,putin, s-au adunat atat de multe,am obosit

  Ea:( plimbandu-si mana prin parul lui) heiii nu fi asa esti un om bun nu ai voie sa fii trist.

El: (plictisit si privind in gol) ce stii tu...

  Ea: tot ceea ce nu stiti voi,oamenii.

El:(apatic) mă rog...

  Ea: Sunteti capabili de lucruri mărete dar cand vine vorba de trairi sunteti atat de prăpăstiosi,nici nu stiu de ce înca imi mai pasă de ce mă amăgesc cu speranta că intr-o zi veti intelege.Ambrozia nu există în câmpurile înverzite prin care hălăduie fecioarele promise la sfârsitul vietii.Dincolo nu te asteaptă decât un mare nimic.Fericirea după care alergati precum neghiobii întreaga voastra existentă e floarea plapânda pe care o purtati in suflete.

El:...si pe care atunci cand o daruim sfarseste prin a fi aruncata in cea mai mare groapa de gunoi.

   Ea:(resemnata) ai pierdut esentialul,esti incorigibil.

El: ..poate

   Ea (lipindu-si buzele de ale lui intr-un sarut dureros de placut) Uite! medicament anti-tristete.

El: Are efect...

Isi continuara drumul in tacere.Zgomotul pasilor vibrand pe dalele din piatra si din cand in cand fosnetul vre-unei frunze rapusa de vant orchestrau o simfonie perfecta,atat de perfecta.Ea lipita de El intr-un tango dulce-amarui pribegind printr-un  vis nascocit de o minte nebuna.El inspirand cu nesat parfumul ei de curtezana necucerita inca,cavalerul fara averi pe veci imaginea nefericitului indragostit pana la pierzanie...Ea cuibarindu-se in bratele-i firave cu siguranta femeii aflata in umbra lui Atlas sprijinind lumea.

El:(spasit) iarta-ma!

  Ea:Te-am...

El: Cat mai ramai?

  Ea: atat timp cat vei dori sa raman.Sunt aici,sunt a ta...

El: poate ca...pentru totdeauna

  Ea:(mangaindu-i obrazul) taci!  asculta cantecul nemuritor al plopilor in amurg.Ei canta pentru tine,pentru a-ti alunga tristetea.

El(vrajit)ascult!

Si plopii ii cantara cantecul nestiut de nimeni inca.Ecourile se pierdura incet in imensitatea noptii ce aducea cu ea furtuna.Se trezi tremurand pastrand inca pe buze gustul unui sarut ireal.Isi potrivi pardesiul,esarfa veche si porni cu pasi marunti spre casa...Pentru ca astazi toamna i se daruise numai lui.