Se afișează postările cu eticheta lepsi. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta lepsi. Afișați toate postările

duminică, 14 februarie 2010

Lepsi

În numar de două de la Lady A citire si anume:

Leapsa lingvistică

1. Care este cel mai romantic cuvânt din limba română ?
'bulina' (nu întrebati de ce)

2.Ce cuvant folositi cel mai des, pe blog sau în exprimarea zilnică ?
în exprimarea zilnică folosesc foarte des cuvantul  pelican

 3. Care este expresia cea mai dezagreabila pe care ati auzit-o rostita în română ?
să moară mama !

4. Cel mai frumos cuvant din română ? depinde de context, sa zicem zâmbet

5. Cel mai urat cuvant din română ?
pitipoanca

6. Cuvantul cel mai greu de rostit din română ?
cocostârcărit :)


7. Cuvantul cel mai melodios din română ?
ler

8. Cel mai frumos nume în română ?
Marius


9. Cel mai urat nume în română ?
Ispirliu Doru junior


10. Ce cuvant ati inventa, pentru că ar trebui sa existe în română, si ce sens ar avea el?
hapciucit - imbecil

 Leapsa Bloggeristică


via Vania


1. Cât din viaţa personală expui scriind un blog? 

Nu foarte mult, cateva picaturi asa printre taste.

2. Cu ce îţi dăunează blogul?

Cu nimic, e o joacă frumoasă.

3. Cu ce te ajută blogul?

Imi tine mintea ocupată

4. Ce reacții permiți?

Oricine trece pe aici are dreptul sa-si spuna parerea. 


Lepsuim mai departe pe Starsgates si pe Liz

marți, 9 februarie 2010

Invitatie

Prietenul Cell îmi propune o călătorie prin raftul cu amintiri din copilărie. Cu mare plăcere !

O să încep cu cea mai rusinoasă dintre ele:
 - In scoala generală, pe vremea când eram un vajnic pioner, am fost "binecuvântat" vreme de un an cu o colegă mai plinută, Bors Aura pe numele ei. Sărmana făptură a îndurat destule, fiind tinta principală a glumitelor mele răutăcioase si vă asigur că am fost un pustiulică tare inventiv. Intr-una din zile însa o picătură s-a decis să umple paharul rezultând o ciocnire intentionată a ochiului meu drept cu unul din pumnisorii ei încărcati de suferintă. Urmarea? ochisorul meu a căpătat pentru prima oară o intensă culoare violet. A fost prima si ultima oară cand am simtit pe propria-mi piele furia unei femei.

 - Pentru că am reusit să iau în sfarsit premiu, tata a decis, în cadrul unei ceremonii fastuoase la care au fost prezenti toti vecinii de palier, sa-mi cumpere un televizor sport. Smecherul de fapt vroia să se uite la meci fără sa fie deranjat de mama care nu a înteles niciodată pasiunea bărbatilor pentru sportul cu balonul rotund. În opinia ei, păstrată pâna în ziua de astăzi, fotbalul e un spectacol de circ în care "douăj  de papagali fugăresc o minge". Mânat de o curiozitate aproape letală l-am desfacut să văd ce mecanisme complicate creează imagini pe ecran. In acest proces, minunat de tranzistorii ce păreau pentru mine seminte de floarea-soarelui am atins niste treburi ce nu cred că trebuiau atinse. Urmarea? o gâdileală revigorantă urmată mai pe seară de o bătaită la fel de revigorantă, nimic grav. Tot atunci am priceput că curentul electric = bad, very bad.

 - Prin clasa a 7-a am rămas corigent la matematică, materie pe care o uram din tot sufletul. Vacanta de vară a trecut si m-am trezit chemat la scoală să-mi dau restanta. Fară stirea mamei mi-am luat bicicleta si m-am pornit spre cel mai urăt cosmar al meu ferm convins că o să rămân repetent pătând onoarea familiei. Pe drum, furat de peisaj am facut bâca într-o groapă plină ochi cu apă de ploaie. Cu capul binisor spart, dragăsanii plini de mâl si treningul Sergio Tachinni proaspăt revopsit m-am prezentat în fata profei de mate. Urmarea?
M-am întors acasă ca un erou învingător, onoarea familiei fusese salvată.

- Am o frică teribilă de ace si seringi. Spre norocul meu o singură data am fost internat în spital, bolnav de hepatită. Nu stiu acum cum o fi (si nici nu vreau sa stiu) dar pe atunci fetele erau internate într-un salon iar băietii în altul. Intr-o seară am gasit în curte un soarece mort si împreună cu *Pilache, compadrele meu în ale tâmpeniilor am gasit de cuviintă să-l plantăm în salonul fetelor. A fost descoperit cu groază de una din infirmiere. Sub amenintarea că va fi operat de apendicită Pilache m-a tradat mărsăveste. Profitând de faptul că doctorita a plecat să aducă chipurile cel mai mare ac din lume am zbughit-o pe holul spitalului tot uitandu-mă în urmă. M-am oprit într-o cutie de hidrant plasată strategic în calea mea. Urmarea ? doi dinti ciobiti si cateva vizite la cabinetul dentistului, cealaltă mare teamă a mea.

- Prima mea bicicletă m-a tinut exact două zile, sfârsind înfiptă într-o canalizare. Urmarea? buza spartă, o mână luxată si o exilare la bunici unde rătoiul Vasile a fost intens antrenat, împotriva vointei lui, să devină animal de companie


Ehehe, ar mai ele ceva sotii de povestit...

Mi-ar plăcea sa citesc ce sotii au făcut în tineretile lor Liz si Leo.

*Pilache- Adi, poreclit asa pentru că nu putea pronunta plachie


miercuri, 3 februarie 2010

O zi din viata mea ( leapsa )

Se pare că sezonul lepselor e departe de a se fi încheiat. Leapsă pasată subtil de Leo, aceasta (leapsa) aterizand fără probleme în mansardă, de aici fiind preluată solemn de Ciuciu, valetul meu personal, urmand a fi prezentată cu mare pompă subsemnatului.

Trebuie sa descriu o zi obisnuita din viata mea, de altfel anosta. Deci să purcedem
 - în jur de ora 7 suna desteptătorul, desteptător pe care eu nu-l aud aproape niciodata fiind întotdeuna eternul întarziat.
 - pe la fără un sfert trec la programul de dimineată ce include spălatul pe fata si pe dinti, însotit de promisiuni solemne ca maine ma voi bărbieri
 - odată ajuns la muncă servesc două cafele si ma trezesc
 - după ce îmi sunt trasate sarcinile de serviciu trec fără ezitare la executarea lor
 - printre picături îl tachinez putin pe colegul Alex numindu-l albinos :)
 - timpul petrecut la slujba printre clienti multumiti si mai putin multumiti trece relativ repede
 - la orele 18 rasuflu usurat si plec spre barlogul meu
 - odata ajuns acasa, trec la siesta de seara care include printre altele un litru de lapte si neaparat prajiturele.
 - relaxat si hranit ma apuca chef de cantat la chitara iar cand nu gasesc inspiratie sa compun cantece ce nu vor fi cantate niciodata, bag  repede un Andrii Popa spre bucuria vecinilor ce aplauda frenetic în calorifer.
 -  pentru ca îmi iubesc vecinii, cand cred eu ca i-am plictisit îndeajuns de tare * Vaduva albastra trece inapoi în husă
 - tarzior în noapte îmi pun gândurile pe hartie si inventez povesti aiurite
 - nu adorm niciodată înainte de ora 1


Cam asa arată o zi obisnuită din viata mea atunci când nu lenevesc toată ziua citind sau mă plimb prin oras bine camuflat în costumul de gură-cască. Leapsa merge mai departe la Liz Alex@ Starsgates si binenteles la prietenul Cell

* Văduva albastra e o chitara acustică de culoare albastră, la care tin foarte mult