Astăzi am realizat cât de mult îmi lipsesc unele lucruri/stări la care credeam că pot renunta usor. Telefonul meu sunând încontinuu, eu explicând cu rabdare mecanisme complexe, vocea caldă a unei persoane ce nu a înteles niciodată stările mele complicate, desi mi-a stat alături destul timp, planuri nebune de fugă la munte facute întotdeauna la bere si niciodată fără, mesaje frumoase trimise dintr-o suflare. Prea multă liniste mă sperie asa că m-am luat de mânuta si am dat fuga la Orange unde, tare si răspicat, am spus: "sunt un imbecil, mi-am pierdut telefonul si as vrea dacă se poate acelasi număr". Am îndurat cu plăcere interogatoriul doamnei Nicoleta condimentat pe ici pe colo cu mici glumite despre ziua de nastere a sotului (evident uitata, si cica numai noi bărbatii uitam aniversarile, aiurea!) pentru ca în final sa reintru în posesia numărului meu vechi de 9 anisori.
Spre seară am cam început să regret vazand ca nu se mai opreste din sunat, dar intrat în hora trebuie sa joci nu? Cumva agitatia asta m-a făcut sa mă simt bine, desi am momente in care pur si simplu îmi vine să-l arunc pe geam. Astăzi mi-am iubit telefonul.
Vocea caldă nu a mai fost calda ci fericita de-a binelea, poate putin nostalgică, mahnindu-mă. Am stiut mereu ce a lipsit trairii noastre însă abia acum ascultând-o, am inteles că resemnarea nu face parte din mine si ca o sa port mereu cu mine regretul...
.gif)
3 comentarii:
Ah! Si cand iti spun!
În concluzie este adevărată zicala cu,,...doar când ai pierdut un lucru îţi dai seama ce mult însemna pentru tine,,.:)
Uf bine că ai primit vechiul număr, altfel nu mai aveai o zi aşa... plină.:))
@Liz
Cand spui, spui asa esti tu :)
@Starsgates
Adevarat, doar cand ai pierdut.Pe unele le recuperam pe altele nu asa-i mersul firesc al lucrurilor.
Bine ai venit pe aici :)
Trimiteți un comentariu