colivie aurita

...Înca te mai astept pe băncuta din parc. Băncuta noastră cu felinar în stil parizian, ascunsă bine în umbra castanilor imensi ce ne stiau povestea, ne numărau cafelele băute dimineata fosnind amuzati de vocea tremurânda ce-ti recita poezii copilăresti. Important e că le scrii, pentru mine, îmi spuneai soptindu-mi vraji în ureche. Desi stiam că minti nu îmi păsa, nu îmi păsa de foi mazgălite în noptile pierdute cautand rime frumoase, de nesinceritatea ta. Dragostea îi tampeste pe oameni, fiecare sfarsind prin a face lucuri nebunesti, în genul naufragiatului care din dorinta de a supravietui se agată cu disperare de orice nimic ce pluteste trezindu-se singur pe insula pierdută. Singur mi-am construit colivia aurita oferindu-ti naiv cheia ce mă poate elibera. Supravietuitorul ce s-a incapătanat să nu se înece, privind lumea printre zăbrele subtiri hranindu-se încet cu amintiri prafuite si roase de molii ce înca păstrează mirosul tău...