Invitatie

Prietenul Cell îmi propune o călătorie prin raftul cu amintiri din copilărie. Cu mare plăcere !

O să încep cu cea mai rusinoasă dintre ele:
 - In scoala generală, pe vremea când eram un vajnic pioner, am fost "binecuvântat" vreme de un an cu o colegă mai plinută, Bors Aura pe numele ei. Sărmana făptură a îndurat destule, fiind tinta principală a glumitelor mele răutăcioase si vă asigur că am fost un pustiulică tare inventiv. Intr-una din zile însa o picătură s-a decis să umple paharul rezultând o ciocnire intentionată a ochiului meu drept cu unul din pumnisorii ei încărcati de suferintă. Urmarea? ochisorul meu a căpătat pentru prima oară o intensă culoare violet. A fost prima si ultima oară cand am simtit pe propria-mi piele furia unei femei.

 - Pentru că am reusit să iau în sfarsit premiu, tata a decis, în cadrul unei ceremonii fastuoase la care au fost prezenti toti vecinii de palier, sa-mi cumpere un televizor sport. Smecherul de fapt vroia să se uite la meci fără sa fie deranjat de mama care nu a înteles niciodată pasiunea bărbatilor pentru sportul cu balonul rotund. În opinia ei, păstrată pâna în ziua de astăzi, fotbalul e un spectacol de circ în care "douăj  de papagali fugăresc o minge". Mânat de o curiozitate aproape letală l-am desfacut să văd ce mecanisme complicate creează imagini pe ecran. In acest proces, minunat de tranzistorii ce păreau pentru mine seminte de floarea-soarelui am atins niste treburi ce nu cred că trebuiau atinse. Urmarea? o gâdileală revigorantă urmată mai pe seară de o bătaită la fel de revigorantă, nimic grav. Tot atunci am priceput că curentul electric = bad, very bad.

 - Prin clasa a 7-a am rămas corigent la matematică, materie pe care o uram din tot sufletul. Vacanta de vară a trecut si m-am trezit chemat la scoală să-mi dau restanta. Fară stirea mamei mi-am luat bicicleta si m-am pornit spre cel mai urăt cosmar al meu ferm convins că o să rămân repetent pătând onoarea familiei. Pe drum, furat de peisaj am facut bâca într-o groapă plină ochi cu apă de ploaie. Cu capul binisor spart, dragăsanii plini de mâl si treningul Sergio Tachinni proaspăt revopsit m-am prezentat în fata profei de mate. Urmarea?
M-am întors acasă ca un erou învingător, onoarea familiei fusese salvată.

- Am o frică teribilă de ace si seringi. Spre norocul meu o singură data am fost internat în spital, bolnav de hepatită. Nu stiu acum cum o fi (si nici nu vreau sa stiu) dar pe atunci fetele erau internate într-un salon iar băietii în altul. Intr-o seară am gasit în curte un soarece mort si împreună cu *Pilache, compadrele meu în ale tâmpeniilor am gasit de cuviintă să-l plantăm în salonul fetelor. A fost descoperit cu groază de una din infirmiere. Sub amenintarea că va fi operat de apendicită Pilache m-a tradat mărsăveste. Profitând de faptul că doctorita a plecat să aducă chipurile cel mai mare ac din lume am zbughit-o pe holul spitalului tot uitandu-mă în urmă. M-am oprit într-o cutie de hidrant plasată strategic în calea mea. Urmarea ? doi dinti ciobiti si cateva vizite la cabinetul dentistului, cealaltă mare teamă a mea.

- Prima mea bicicletă m-a tinut exact două zile, sfârsind înfiptă într-o canalizare. Urmarea? buza spartă, o mână luxată si o exilare la bunici unde rătoiul Vasile a fost intens antrenat, împotriva vointei lui, să devină animal de companie


Ehehe, ar mai ele ceva sotii de povestit...

Mi-ar plăcea sa citesc ce sotii au făcut în tineretile lor Liz si Leo.

*Pilache- Adi, poreclit asa pentru că nu putea pronunta plachie